Ultima zi septembrie

Etichete

naiva, seprembrie, tess d'urberville

Ma simt de parca timpul a inceput sa treaca mai repede decat ar trebui. Zilele mele trec la fel, identice una dupa alta. Dar…daca tot nu mai nimic pentru a ma dezvolta personal, m-am apucat de citit.

Ultima seara de septembrie mi-o petrec recitind Tess d’Urberville. Am citit-o pentru prima data cand aveam vreo 15 – 16 ani, iar acum recitind-o am ajuns la un fragment pe care atunci nu l-am inteles:

Daca Tess ar fi presimtit ce avea sa-i aduca aceasta intalnire, s-ar fi putut intreba de ce fusese osandita ea sa fie vazuta si sa fie dorita in ziua aceea de omul nepotrivit si nu de vreun altul, cel pe care sa-l fi dorit si ea si care sa i se fi potrivit din toate punctele de vedere – cel putin atata cat este cu putinta sa gasesti pe lume pe cineva potrivit si dorit.

Pe atunci eram naiva, nu intelegeam ce efecte pot avea oamenii care se perinda prin viata ta si iti calca in picioare principiile si idealurile. Dar acum dupa aproape 10 ani, m-am calit si am ajuns sa ma feresc de oameni pentru ca sunt niste pesti pirania, insetati si motivati de dorinta de a te vedea la pamanat.

Toamna

Cat de repede poate sa treaca timpul…

Parca ieri m-am mutat la el, si uite ca acum este 19 septembrie. A inceput scoala, a venit toamna, a inceput sa bata vantul, noptile sunt putin mai racoroase.

Nu mi-e dor de timpul cand stateam singura cu chirie. Singurul lucru care imi lipseste este intimitatea. Aici nu prea am asa ceva. Dar tind sa cred ca e normal avand in vedere ca stam patru persoane in apartament.

Ma simt in siguranta.

Imi gasesc relaxare in citit. La fel si la munca, ma grabesc sa imi termin treaba cat mai repede pentru a-mi ramane timp suficient sa mai „mananc” cateva pagini.

La atat se rezuma existenta mea…momentan.

Visare…

sunt cuprinsa de o totala nesimtire. au trecut 7 luni si tot ma simt cu capul in nori, zambesc involuntar cand imi amintesc de el, fluturasii din stomac sunt acolo unde trebuie. nu credeam ca se poate sa ai fluturasi la o varsta mai mare de 16 -17 ani, dar uite ca se poate. alaturi de el, toate s-au asezat usor usor. un loc de munca stabil, unde sunt destul de buna pe ceea ce fac, un domiciliu stabil si sanatos.

sunt fericita! zau!

Ploaia!

Fiecare picaturi de ploaie imi aduce in minte o alta amintire.

Mi-e atat de dor de toti pe care i-am cunoscut si de care m-am indepartat din cauza unui dobitoc. Eu mai dobitoaca decat el.

Mi-e dor de Flori care a plecat si m-a lasat singura aici. Am vorbit cu ea mai devreme, ii merge bine, din cate mi-a spus are un baiat super. Dar cum intotdeauna trebuie sa fie ceva naspa, parintii lui nu o plac ca este romanca.

Mi-e dor de timpul pierdut aiurea tragand de cate o relatie sortita esecului din start.

Sunt un magnet de prosti.

Aveam la camin o prietena care, la 19 ani, nu stia unde se baga un OB. Mi-e dor de ea, facea mereu glume proaste si ne facea pe toti sa radem, mai mult de ea decat de ceea ce spunea.

Aveam o prietena care, plecata de acasa de la 14 ani, nu iesea dupa 11 noaptea la magazin ca nu o lasa maica-sa care era la vreo 300 de km de ea. De ea nu mi-e dor, ca tare proasta mai era.

Aveam o prietena care se credea perfecta, mereu isi facea reclama singura, ca stie sa spale, sa calce, sa faca mancare, ca se f**e in nu stiu ce pozitie stand in cap, nu o sa o uit niciodata pentru asta. Nici de ea nu mi-e dor.

Una mai proasta ca alta, zau. Dar sunt sigura ca fiecare a ajuns cat de cat bine. Toate lucreaza undeva bine, au sau nu o relatie, fac ceva util. Numai eu, mai proasta decat ele adunate, ma tin dupa curul vreunui barbat crezand ca la un moment dat o sa am si eu un rost. 

Mi-e asa dor de zilele cand eram mai mica si fara griji, cand mancam pate la oferta 3+1 din Real luni intregi. Atunci eram sigura ca o sa termin facultatea si dupa asta o sa ma angajez undeva misto si ca o sa am bani sa imi cumpar si eu o geanta, un tricou, un drac ceva, sau ca o sa ma epilez la salon sa nu mai fac eu efortul asta, sa nu mai pensez acasa ca imi cad gradele. Dar uite ca timpul a trecut si eu p**a. La fel sunt. Toti din jurul meu sunt tari, toti ma sfatuiesc ce sa fac si cum sa fac. Dar niciunul dintre ei nu e singur cuc sa stie cum e in pielea mea.

Uneori imi vine sa-mi bag p**a in tot si sa ma intorc acasa. Dar nu pot, nu pot sa ma intorc acolo dupa atatia ani in care nu am realizat nimic. E ambitia mea mult prea mea. Dar de una singura nu reusesc sa fac nimic. Tot sper ca poate muncind ca proasta o sa ma observe cineva si ca voi avea si eu un salariu omenesc. Am vrut sa imi iau casa, dar la salariul meu nu imi da banca suficient cat sa imi iau ce imi doresc. Nici daca as vrea sa imi iau o garsoniera confort 3 nu pot, ca asa as avea bani (tot cu creditul) dar nu am suficienti metrii patrati sa ma incadrez. Deci mi-am luat-o sus si cu asta.

In momentul asta sunt la pamant, e zi de salariu iar eu dau 8 milioane ca stau intr-o camera plina de mucegai si ca fac un dus pe zi. 

Am atatia draci pe mine incat imi vine sa ma arunc pe geam. Zau. 

 

 

Dilema!

Cand l-am cunoscut nu credeam ca o sa ajung in postura in care sa cantaresc daca merita sau nu. Acum incep sa ii simt lipsa, iar asta ma face sa il compar cu ceea ce am avut. Poate gresesc, nu stiu. Insa imi doresc mai mult. Imi doresc mai multa atentie din partea lui. Ce cacat am? E o relatie sanatoasa tind sa cred. Adica i-am cunoscut pe ai lui care ma plac foarte tare, ma ia cu el peste tot, petrecem fiecare noapte impreuna ori la mine, ori la el. Mi-a propus sa ma mut la el. Mi-a propus asta chiar de fata cu ai lui care au fost foarte ok si isi faceau planuri cum sa mutam si pana mea eu am spus nu. Dar lasand la o partea toate astea mi se pare o relatie monotona. Mi-e dor de o noapte de sex, mi-e dor de joaca aia prosteasca, mi-e dor de tachinari, mi-e dor de chestiile copilaresti. Chiar nu stiu daca gresesc eu sau nu, pentru ca in momentul in care mi-am spus oful, lui i s-a parut ca ma agit aiurea pentru ca lui ii este bine asa. Totusi am 24 de ani si ma simt de parca as fi maritata de 10 ani cu el. Mi se pare ca devina mai plictisitor pe zi ce trece. nu chiar plictisitor ci monoton. Lui ii era „frica” ca devenim prea dependenti unul de celalalt. Cum cacat poti sa spui asta in conditiile in care vrei sa te muti cu mine? Repet, poate gresesc eu, dar in momentul in care locuiesti cu cineva si imparti totul cu persoane aia, sunteti intr-o oarecare masura dependenti, pentru ca nu mai poti lua deciziile pe care le-ai lua atunci cand esti singur, planurile ti le faci in doi, deci depinzi de persoana aia, ca pana mea d-aia o vrei langa tine,nu? Sa nu mai fii singur. In incercare lui de a ma face sa ma mut, mi-a spus ceva de genul „am si eu o varsta”. Si acum cand ma gandesc la asta ma bufneste rasul. Pai tocmai asta ma face sa nu ma mut. Ce e cu el? Se simte disperat? Cauta pe cineva doar pentru ca are o varsta? Vreau sa ma caute ca ma vrea pe mine asa cum sunt, cu toate defectele mele. Eu nu simt ca ma vrea langa el. Nu stiu cum sa explic. Nu simt ca e atat de serios. Daca stau sa ma gandesc si eu m-am saturat sa pierd cate un an, doi din viata langa unu’ mai handicapat decat altul, dar nu vreau sa ma risc. Chiar este ok fata de mine, cred ca l-as descrie perfect prin „batranicios”. Nu stiu ce sa fac… Ma gandesc si la alte 1500 de lucruri. Vreau ca toamna asta sa dau la master. Am inceput sa imi fac dosarul pentru prima casa. Mai trebuie sa ma prezint si la parchet, si mi-e extrem de frica sa ma intalnesc cu ex-ul. Fratele meu are nevoie de ajutor. Langa ai mei trebuie sa fiu, ca de…trebuie. uffffffff. si am cam obosit sa ma tot lupt de una singura. Doar vreau ca el sa imi arate dragostea aia care spune ca mi-o poarta! Atat.

Traim in anul 2014 si tot degeaba!

Am avut marele noroc sa mostenesc de la mama mea frica de oameni si complexul de inferioritate.

Mi se pare extrem de frustrant cum o femeie la 29 de ani, nascuta si crescuta in Bucuresti, cu posibilitati financiare si atatea oportunitati, sa nu reuseasca sa vorbeasca cursiv, sa nu stie sa faca acordul intre subiect si predicat. Cum poti sa spui ca pluralul de la bilet la ordin este bilete la ordine? 

Mereu am fost panicata de faptul ca poate nu am suficienta cultura, ca nu stiu sa vorbesc corest, ca nu ma imbrac corect. Acum nu ma refer la un volum de cunostinte peste medie :))), suficient cat sa nu ma fac de ras.

Cum poti sa faci scandal intr-un restaurant ca ai un pahar putin ciobit?  Si sa incepi sa vorbesti despre drepturile omului precum o pensionara fara orice alta ocupatie. Deci am intrat in pamant de rusine. 

In momentul in care vad oameni atat de limitati ma simt bine, ma face sa am mai multa incredere in mine…

 

Ma bucur ca am fost crescuta si educata sa fiu capabila sa am grija de mine si sa stiu sa ma port, insa imi pare rau in momentul in care vad genul asta de oameni senini si limitati care traiesc de mii de ori mai bine si mai linistiti.

Nu pot sa nu ma gandesc cum ar fi fost viata mea daca era putin mai tampitica.

21 mai 2014

La multi ani mie! :))

Unde dai si unde crapa!

Etichete

ambitioasa, botoasa, proasta

Stau singura in casa, in patul meu pentru care platesc chirie, si ma tot gandesc daca eu sunt sanatoasa sau nu.

Pana acum am fost botoasa. Aseara a ajuns la mine dupa ora 1 si m-a pupat de doua ori si a picat lat. Ma tinea in brate si in secunda doi l-am auzit sforaind. Imi venea sa-l arunc pe geam, bine ca stau la etajul 7. Adica eu l-am asteptat din tot sufletul, mi-era dor de el, si am primit 5 minute si ore bune de sforait. Botoasa toata ziua, nu l-am sunat, nu l-am bagat in seama. M-a sunat el candva dupa 6, eram deja acasa, m-a anunat ca o sa ne vedem mai tarziu, eu i-am dat peste nas foarte ironic. L-am intrebat daca va fi ca si seara trecuta, acum e randul lui sa fie botos, nu mi-a raspuns, mi-a zis ca are ceva treaba cu prietenul lui siamez.

Ambitioasa cum sunt, am tot evitat sa il sun. Trebuia sa imi gasesc ceva de facut. Eu nu stiu sa calc, camasile mi le cumpar intotdeauna fixe, sa se muleze, iar cand le spal, le intind cat mai lejer sa nu se sifoneze. Astazi am invatat sa calc, am calcat si tricouri si tot ce am prins, doar sa nu ma apropii de telefon. Cand intr-un final raman fara ocupatie, il sun. Ambele telefoane inchise. 

Rad de mine pentru ca sunt o proasta si in acelasi timp plang, pentru ca petrec inca o data ziua mea singura, mi-e groaza de maine. toata lumea va veni asa fericita si prefacuta sa imi ureze din politete un „la multi ani” amarat. Si sa fiu in forma pentru maine ma duc sa imi mai iau ceva sa beau sa prind curaj. :))))

Sunt o dobitoaca!

Etichete

dobitoaca, durere, telefon

Ce dureros este sa stai sa pazesti un telefon, asteptand ca proasta un semn de la el…

Dupa plata si rasplata!

Etichete

cearta, dezamagire, indragostit

Doamne cum se întorce viata asta. Inainte veneam de la munca si ma jucam pe laptop sau pe telefon cu orele, prezenta ex-ului langa mine nu conta. Nu il băgam in seama. Ne tot certam pe tema asta si nu Înțelegem ce nu ii convine. Mie mi se părea normal. Ma relaxam după atâta munca. Acum s-a întors totul împotriva mea. Tânjesc după atenția lui si nu primesc decât o privire din cand in cand. Crede ca daca m-am indragostit asta e tot? Ca gata, o sa ramân cu el doar pentru asta? Indragosteala sau iubirea nu țin doi oameni unul langa altul. E ceva mai mult de atât pentru ca astea sunt trecătoare.

Dezamăgirea mea nu are margini!